LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

FILIALA GORJ

Acronim – LSR-GJ –

CĂRȚI NOI

 

Recenzie:

Ion Popescu Brădiceni - Note de lector - Ion C. Gociu în colecția OPERA OMNIA

http://samanatorul.blogspot.ro/2013/11/ion-popescu-bradiceni-note-de-lector.html

 

Maia (I-II) de Ion C. Gociu în colecția OPERA OMNIA

 

Ion C. Gociu reprezintă un caz special, în peisajul literar și în contextul epicii narativ–ficționale ale Gorjului. A debutat în 2010 și, exact după trei ani, dilogia sa de succes imediat în plan editorial (Maia I: Calvarul Secolului XX, 2. Blestemul aurului) s-a retipărit la prestigioasa editură TipoMoldova din Iași, în la fel de semnificativa colecție «OPERA OMNIA / ROMANUL DE AZI» și numărând 574 pagini.

În ceea ce mă privește, ca titular pe Științele Comunicării al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, pot sintetiza ca o trăsătură integralistă a acestei scrieri prozastico-fresciale că ea și-a cucerit statutul de titlu încununat cu atributul izbânzii grație mai ales unei sinteze remarcabile a celor patru paradigme comunicaționale: structural-expresivă, formal-tranzacțională, relațional-sistemică, fenomenologico-praxiologică.

Nu insist pe aceste componente (meta)teoretice ci pun accent pe alte dimensiuni ale temerarei întreprinderi scriitopice, iată, receptată, prompt, în mediul critic și, mai nou, exegetic. Întâi și întâi, romanul „Maia” – repet – e o vastă frescă social-politică și istorico-economică. Pe canavaua ei autorul implementează, prelevează, individualizează personaje-simptom. Fiecare apariție-portret în parte dislocă, alveolează, un tip-efigie al unei epoci, una mereu subminată de criză: morală, etică, estetică, etc., care, încărcat cu o menire, se achită de sarcină. O face în stilu-i caracteristic, ascunzându-și, strategic, o pseudomediocritate călduță, deși pronia divină, fatalitatea, judecata de apoi îi dă replica ce se cuvine, impusă de intrigă, de context, de poziționare spațio-temporală și de tramă/dramă

Scos în excelentă înfățișare grafică, romanul „Maia” impune un om, un complex de atitudini, un conglomerat de idei, mai toate interzise cândva. Asistăm la un atac frontal al mai multor tematici grele, dificile, imposibile: problema țiganilor, drama evreiască, eșecul și nostosul numite Basarabia, monstruozitatea dictaturii dejisto-ceaușiste, maladia, cancerul securisto-procustanizant/ostracizant.

Sigur că romanul, deși e redactat în termenii celei mai evidente modernități dorice, ca notă dominantă, nu-și refuză ispita postmodernă ori paradigma transmodernă (în definitiv – de ce nu? – și pe cea metamodernă).

Așa se derulează subiectiv/obiectiv lucrurile. Scriitura lui Ion C. Gociu e o venire în text și o revenire din el. Ea simte imperios necesitatea motivării. Se revendică din aducerea aminte. Se distribuie contrapunctic „de pe Linie pe Deal” sau alternativ (intrare-surpriză).

Își arogă rolul de instanță supremă. Timpul în romanul „Maia” posedă anumite trăsături caracteristice, care indică natura fictivă a lumii romanești. Ne aflăm pe un tărâm ficționant. Autorul Ion C. Gociu  și-a distrus volens-nolens identitatea lui separată și avem impresia că afirmația nu este făcută nici la trecut nici la prezent, dar și la trecut și la prezent.

Planurile se întrepătrund: cel real și cel oniric; sau se înglobează reciproc. Citez: „În spectacolul real, visa că plutește într-un abis, că dincolo de el se află limanul norocos al făgăduinței, un pustiu confuz de unde un  Rabin sau un Moise, cu toiagul în mâini, îi făcea semne să se apropie.” Apoi survine comparația aglutinată: „Șatra i se păru a fi un trib izraelit în pustiu, așa cum și-l imagina ea când asculta povestirile tatălui său în zilele de Peshah” , care se contopește metonimic (metaforic) pentru al transporta pe cititor fie în fantastic fie într-o meta- istorie a cărui filozofie transpare în fluxul narativ alterna(n)tiv: „Visul ei devenise o altă realitate.” (Vis versus realitate, - n. m. IPB).

Ion C. Gociu se comportă ca un pictor. Adică precum cel cu celebra precizare: „Aceasta nu este o pipă.” Și iată că mă surprind din postura de critic la întâmpinare, confundând pe a fi cu a reprezenta, ca și cum ar fi echivalente. La fel pare a înregistra memoriile unei persoane istorice, desigur invizibilă, trăitoare în spatele textului: unul însă obiectiv, redactat la persoana a treia, neutru, fără a arăta că s-ar fi angajat emoțional.

Stilul romanului este unul adecvat, alegerile ele însele adecvate; și este un stil totodată eficient. Dat fiind că scriitorul imaginativ nu se folosește de limbaj numai pentru a descrie un set de întâmplări existente ci și pentru a le interpreta, oarecum nevinovat, și a le restitui valoric, modul său de folosire denotativă a cuvintelor prezintă însemnătate estetică.

Dar Ion C. Gociu a asimilat conștient un paradox-truism: scriitorul imaginativ creează ceea ce descrie. De aici rezultă că fiecare exprimare imaginativă este o simbolizare adecvată experienței pe care o transmite, dat fiind că nu există nicio altă simbolizare posibilă a aceleiași experiențe.

Ne găsim într-o vorbire orală, argotică pe alocuri, populară pe de altele, specific țigănească unde e cazul. Odată spart codul limbii utilizate, prozatorul Ion C. Gociu își continuă aventura-i scriitoricească din postura de cititor implicit al faptelor, actelor, evenimentelor, abordate cu o luciditate imperturbabilă, cu o plăcere mereu motivată a artei microportretului, a detaliului care paradigmatizat construiește o atmosferă autentică, veridică, verosimilă.  

 

Citiți mai departe …

 

 

 

 

 

 

Start

 LSR-Filiala Gorj

 

 

 

---

Contact LSR - Filiala Gorj

 

© Copyright  LSR-Filiala Gorj  – 2014

---